Valea lui Stan (AG)

Am sărit peste povestirile din turele de la Cozia din 23 martie și Cabana Suru 20 aprilie pentru că încă mai pitrocesc la ele (sper să nu uit detaliile siropoase) . Așa că am să trec direct la Valea lui Stan din Argeș .

Se anunță în grupul nostru de munțomani o tură pentru a doua zi de Paști,într-un loc de care auzisem dar nu știam exact pe unde vine și trăiam cu impresia că e undeva pe lângă Brezoi. Mi-am luat rucsacul la spinare și am plecat la VL . Însă de data asta seara și am pus cana în interior să nu o mai lovesc de tocul ușii la ieșire din casă.

Ajunsei la țară,luai lumină de la biserică și o dusei acasă.
(apropo știți care e cel mai bun mod de a lua “lumină” ? )
În prima zi de Paști intru în vorbă cu bătrânul.
– Tată ai fost vreodată la Valea lui Stan ?
– Mă tată am fost,cu un polițist,când i-au furat țiganii vacile bunicului tău. Da ce cauți pe acolo ?
– Mă duc să mă plimb pe munte .
– Îmi spune râzând: – Bine. Ai grijă pe unde calci ,pentru că ultima dată am fost acolo era plin de noroc la intrare în sat.
– Ei! Cum așa?
– Ehh, țiganii de acolo își puneau copii să își facă nevoile peste tot la intrare în sat să nu vină nimeni peste ei să îi controleze .
– Am înțeles. E clar.Clar am să ocolesc satul.
Ne-am întâlnit dimineața pe la opt fără ceva. Ne-am organizat.Am făcut transbordările cu bagaje,oameni și m-am luminat când ne-am luat tălpășița către Valea lui Stan de Argeș. Am făcut o pauză de cafea în Curtea de Argeș apoi ne-am oprit după cetatea Poienari puțin până sub barajul Vidraru .
Ne-am dat jos din automobile, am rugat un om să ne facă o poză de grup,ne-am numărat opt ființe delicate , divine însă puternice și rafinate deopotrivă de gen feminin (femei românce) și șase oameni (sportivi români în timpul liber,cei majori uneori pasionați și de sticlism hablere etc) printre care și scriitorul de față.

Traseul:

1. Valea lui Stan – Poiana Călugărița

Marcaj de urmat: bulină roșie
Durata: 4 ore
Dificultate: ușor spre mediu
Observații: periculos iarna . Nu recomand traseul celor cu rău de înalțime.

2. Poiana Călugărița – Barajul Vidraru – locul de plecare

Marcaj de urmat: pe drumul forestier și apoi pe Transfăgărășan
Durata: 2 ore
Dificultate: ușor
Observații: nu este cazul

Am purces respirând lejer pe lângă pârâu în sus. Dora ne-a spus că vor fi cam patru traversări prin pârâu.
Ahh e birici,îmi zic .Judecând după marcaj ,dacă e tot așa ajungem repede. Trec de prima pe lângă cascadă hop țop pe pietre și mă întorc. Încerc să fac o punte dintr-un copac adus de apă cumva să treacă și restul ființelor delicate. Până la urmă se renunță și traversează pe pietre fiecare cum a putut.

A urmat prima cățărare pe scări de fier striat pe partea dreaptă a pârâului.

Am traversat din nou unde Gica fiind cu picioarele în apă l-a ținut de mână pe Marinică și în timp ce traversa pe copacul pus peste apă i-a spus :
– Hai prințeso ! Hai ! Am ținut malul stâng până când am ajuns la un pod de gheață/ zăpadă pe care l-am evitat din motiv ca să nu ne întâlnim cu cei trei “I” (Incompetența, Inconștiența și Iresponsabilitatea) . În fața noastră erau doi băieți din alt grup care au dispărut din peisaj . Cineva din grup a urcat pe versant și ne-am oprit pentru că nu era nici urmă de marcaj și urma stâncă abruptă. Am coborât împreună cu Costi (dacă am greșit,asta e. Mielul de Paști e al tău ) să vedem unde am pierdut poteca ce tot travesa prin apă și să găsim ultimul marcaj întâlnit . L-am găsit la câteva coturi de pârâu mai jos și ne-am întors. Trebuia să trecem pe lângă podul de gheață/zăpadă.Au mai urmat câteva traversări și am ajuns la un loc de odihnă cu ceva verdeață și un semn mâncat de timp/ vreme (ori o ciocnitoare plictisită) pe care se mai distingea: “tenție Urși Nu campați pe timpul nopții”
În acest loc mirific cu liniște,umbră și verdeață ne-am ciocnit prima dată ouăle de Paști . Am mâncat ceva și am făcut din nou o poză de grup apoi ne-am văzut de drum cântând fiecare câte o melodie, Irina cu Hai Ho Hai Ho suntem pitici Mie îmi stătea în minte “Mă dusei să trec la Olt” și începui să fluier .

A trebuit să mai facem câteva traversări prin apă La una din ele mi-am dat jos șosetele și bocancii și am făcut cunoștință cu apa rece de munte care am simțit-o prin tălpi direct în rinichi. La un moment dat m-am săturat să mă tot descalț/încalț și să tot sar pe pietre ca un țap, așa că am trecut prin apă înjurând și bombonind. Am ajuns la o porțiune mai abruptă și dificil de abordat la pas. Am urcat pe treptele din ce în ce mai dese din bară sudată sau pe cele din fier striat prinse în stâncă. Pentru asta nu recomand traseul celor cu rău de înălțime.

Canionul a devenit din ce în ce mai îngust și a trebuit să traversăm pe trepte înfipte în stâncă și ajutați de cablu.

Am ieșit din defileul săpat de ape și am mai traversat pârâul de câteva ori până la o cascadă .

Dora, să știi că au fost mai mult de patru traversări. Peste 20 .

Aici am ajutat domnițele să “încalece” în spatele nostru ca să nu se ude la picioare 🙂
Gica striga: Hai Dora! Hai !

A urmat un popas scurt pentru scoaterea apei din bocanci și a posibilelor moluște. Urcarea a fost ceva mai ușoară către poiana Călugarița unde am făcut și un popas mai lung.
Am ciocnit ouăle rămase să vedem care e mai tare,câțiva din noi am mai mâncat . Marinică a făcut o glumă că va trebui să trecem lacul Vidraru înot ca să ajungem la mașini.

După pauză ,coborârea de la poiană înspre baraj a fost destul de ușoară cu mici excepții ale unor arbori căzuți la pământ probabil în iarna trecută. Mi-a fugit undeva piciorul pe frunzele ce acoperau un nămol moale și am avut o tentativă de șapgat până m-am oprit pe mâini cu ele la spate. Și azi când scriu mă dor mușchii de la șpagat.

Gica mă observă cu ochelarii puși : Mamă ce orgolios e ăsta ! :))
– Neah! Sunt demn. E o diferență 🙂

Am trecut pe lângă cabana Călugarița aflată în paragină.

Câțiva s-au oprit la un porumb fiert în dreptul barajului Vidraru fiind ademeniți de miros și de mesajul publicitar “Nu dați banii pe prostii ! Luați porumbul la copii !”
Eu am avut poftă ca o femeie gravidă , de o mămăligă cu brânză (bulz adică) și o bere lângă, ca să îmi alunece bine pe esofag. De admirat au fost fetele Cristinei și Dora care a venit în tură chiar dacă și-a julit bine de asfalt pe partea stângă înainte cu o zi.

Traseul este foarte sigur . Amenajările metalice sunt destul de rezistente.Este ideal pentru o ieșire de o zi fără ploaie și alte intemperii. De preferat ar fi vara când e volumul de apă mai mic și se poate traversa relativ ușor prin albia pârâului. Dacă ai la îndemână cizme de pescar sau costum de scafandru cu izopren ar fi o experiență unică primăvara prin martie. :))

Celor au citit povestea asta le urez mult succes și călătorie plăcută dacă vor să facă tura asta !

În final o poză cu lacul Vidraru și masivul Făgăraș cu vedere înspre Vârful Moldoveanu.