Patriotismul văzut prin prisma cugetului meu personal

"Eu n-am cerut să fiu român. Am avut noroc." citat celebru din
Ionel Teodoreanu


Hai să o lămurim și pe asta.  
Tocmai am citit un articolul de pe un blog despre Antipatriotism. Nu am să fac o referire la acest articol,nici analogie,paralelă sau analiză comparativă.

Ce este patriotismul ?  E simplu – O stare
emoțională care exprimă : “Dragostea față de patrie și semeni.”



   Din câte îmi aduc aminte din fragedă pruncie generația noastră prolifică a decrețeilor
a fost educată cam așa : Să fim patrioți, să muncim pentru noi, să să ne ajutăm și să ne iubim semenii noștri,să ne iubim țara pe care ne-a dat-o Dumnezeu și pe tovarășul iubit cu tot partidul sau. (Personal nu mi-a plăcut regimul de când aveam 4 ani pentru că nu dădeau desene animate. Fugeam să îmi rup gâtul când era Mihaela pe TV și prindeam jumătate.Așteptam să se termine discursul politic al PCR până mă lua somnul ca să pot vedea desene animate) 

Am învățat la școală și din poveștile bunicilor,că pentru bucata asta de pământ pe care încă mai suntem câteva milioane aici s-au jertfit în luptă foarte multe generații de oameni și au îndurat chinuri inimaginabile pentru generații de astăzi. Țară pentru care s-au luptat, s-au chinuit atât de mult cu tribut plătit romanilor, imperiului austro-ungar ,turcilor,nemților,rușilor,s-au sacrificat lăsând bălți de sânge pe glie multe generații înaintea noastră așa cum au putut ei cu forțele și mintea lor, ținând piept cu toate hoardele și popoarele ce au trecut pe aici.
Au demonstrat prin încercările și suferințele îndurat, dragostea pentru țară și poporul acesta oropsit de soartă.

Am crescut văzând imagini desenate pe pereții grădinițelor și școlilor cu personaje istorice demne, pe care teoretic ar fi trebut să le luăm ca modele. Vedeam Ștefan cel Mare ,Matei Basarab, Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș,Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu,Constantin Brâncoveanul și fii săi ,Alexandru Ioan Cuza,Ecaterina Teodoriu, Mihai Viteazul (Apropo știți numele de familie al lui Mihai după tată sau locul unde a murit fără să căutați pe Google? )  Am crezut că suntem o națiune de viteji,cei mai bravi și drepți oameni dintre cei din jurul țării noastre și că nu mai este un popor în lume ca al nostru.Am privit multe filme regizate foarte bine de Sergiu Nicolaescu, filme care lasă o stare mândrie și o impresie bună despre demnitatea,vitejia și faptele mărețe poporului român.  Aveam să aflu mai târziu “adevăruri” scrise de jurnaliști ca Dana Mihai Top10 aberaţii ale dacopaţilor pe la Ploiești care aveau să îmi schimbe oarecum opinia personală.  
Știam că istoria este o curvă care cochetează cu învingătorul. Din cauza aceasta acum am în casă 3 volume din Istoria Românilor a lui Constantin C. Giurescu. Evident este o opinie a unui autor scrisă pe baza unor documentații.  Una din opinii însă,nu mi-o poate schimba nimeni. Străbunicul meu a pierit în al II-lea război mondial undeva după Nistru lăsând o soție cu trei copii acasă. Nu știu dacă a avut grad mai mare de soldat,știu doar că în viața de civil era brutar.Numai Dumnezeu știe pentru i-au putrezit oasele. Vărul lui Popescu Ilie a avut zile și a ajuns acasă întreg ,după ce a luptat pe cele două fronturi ca să le povestească celorlalți prin ce nenorociri a trecut. Unele au fost culese de un unchi și așternute într-o carte “Salvat prin credință în Dumnezeu din două războaie". Cine vrea să o citească o pot scana la cerere.


Nu știu despre cei născuți înaintea mea sau cei din generația
milenialilor cum au văzut /văd lucrurile sau cum au fost educați/ îndoctrinați sau “îndobitociți” de sistemul comunist , dacă a fost bine sau rău nu mă simt în măsură să judec pentru că nu sunt analist politic și nici nu lucrez la centrul pentru studierea și investigarea crimelor comunismului. Aștept păreri în comentarii.

Privit prin prisma lui Mihail  Sadoveanu care spune că “Patriotismul nu
înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu
înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.” ar trebui să demnostrăm că suntem buni.


Așa că în cazul în care tu roman care ajungi printr-o țară străină și vrei să dai o gherlă  sau o japcă,nu te mai mândri că ești român și știi să te descurci dacă ai reușit să sari peste turnicheții de la benzinăria din Germania pentru că nu vrei să dai 50 de eurocenți taxă ca să te piși sau caci.Nu te mai mândri că a reușit să îi dai țeapă unui străin. Nu te mândri dacă ai reușit să furi ceva material. În cazul în care ajunge un străin în vizită prin țărișoara asta.Băi țărane,nu te comporta ca un șmecher! Pentru că străinul acela,nu va mai călca în veci pe aici ca bun turist și nici nu va recomanda țara ca destinație altor oameni.(Cuvântul „șmecher” este de origine nemțească și provine din substantivul german „Schmecker” care înseamnă o „persoană cu un gust rafinat, un degustător”.Articolul despre cum oltenii din zona Drăgășani îi păcăleau pe șașii veniți la schimb comercial  AICI )

Poporul român este împărțit în bisericuțe.
Bisericuțe peste tot. Asta o vedem cu ochii liberi că s-au înmulțit bisericile ca ciupercile după ploaie. Pentru ce atâtea clădiri când Dumnezeu este pretutindeni, habar nu am și nu sunt în măsură să răspund și nici despre clădiri nu vreau să discut.
Pentru a îndeplini stadiul de bisericuță trebuie să fie minim două persoane care urmăresc un interes.A nu se confunda cu prietenii sau grupuri de prieteni pentru distracții etc  
Bisericuțele la nivel înalt: B.O.R., bisericuțele din Parlament, Guvern și mai toate intituțiile statului. Bisericuțele în  fiecare grup sau birou de la șefi,șefuți ,futuți,răsfutuți,răsculați până  la pulime.
„Bisericuțele” pentru mine se traduce cumva ca o dezbinare. Dezbinarea nu e bună pentru un popor care se dorește aparent a fi unit. Un popor dezbinat e ușor foarte ușor de manipulat din interior ori din exteriorul țării. Oamenii nu mai cred în propria lor persoană și nici în semenii lor. Mergeți  în munții Apuseni sau în alte zone de munte și vei vedea că oamenii aceia izolați încă se mai ajută între ei când pot fără să ceară nimic în schimb,deși au un trai foarte greu.

Solidaritatea patriotică
Asta o văd ca o îndulcire cu amintiri despre fapte brave doar de ziua națională pe 1 Decembrie. Ați observat că atunci parcă toată lumea se mândrește : Băi suntem români! Băi suntem cineva! Suntem buni! Ne iubim,ne giugulim ne dăm ”îmbrățișări gratis” la Alba Iulia. Steaguri peste tot. Altul face o poză cu un steag al României căzut lângă o balegă la Alba Iulia.O fi ungur,treaba lui…  Mesaje peste mesaje de încurajare,despre cât de buni uniți suntem pe internet,mass-media etc. Mâncare gratis fasole cu ciolan în postul Crăciunului. Defilare cu tot ce avem mai bun armată și toate celelalte instituții. Ce să mai... Noi suntem miezul universului !  Petreceri pe la Loft Susai cu futai la nivel înalt… Nu judec,Doamne ferește! Așa sporim ca popor! :))  În trei zile trece solidaritatea.

Zilele de 24 ianuarie -Ziua unirii ,9 mai - Ziua Independenței, 26 iunie - ziua Drapelului, 31 August ziua limbii române, sunt uitate de majoritatea populației și sărbatorite doar de cadre militare sau politicienii nesătui de putere care privesc cu jind (ca lupii turma de oi), către electorat înainte de campanii.


Trădarea  – Tudor Greceanu a spus
lucrurilor pe nume : 

Acum un an. Văzând că port o brățară la mână cu tricolorul nostru albastru,galben și roșu. Am fost întrebat de către o persoană cu mai multă autoritate decât muritorii de rând din țara asta,dacă sunt patriot.
Nu vă dau detalii despre cine este vorba pentru că nu vreau discuții inutile.
Am vrut să dau o replică acidă cum îmi șade uneori în tigvă : Da ce vrei să îmi scriu pe frunte cu fier încins “Patriot”? M-am abținut,pentru că nu am vrut să agit spiritele și oricum era destul de evident că nu sunt nici american,nici rus cum pula mea poate mai cred unii pe care îi invit să mă pupe fix în cur,nici francez,nici italian,nici neamț ori englez ( Deși am petrecut doi ani  în U.K. și am fost la un pas de a reunța să mă mai întorc în România în 2015 și să vin doar în vizită. Motive aveam suficiente.)

Să vă mai spun câteva citate care ar trebui să vă dea de gândit :

“Dragostea de țară naște proști,
România e o țară plină de bănci, farmacii, cazinouri și shaormerii,
E o țară de prostituate, de hoți de buzunare și portari cu simțul răspunderii
Ceilalți muncesc ca fraierii,
Noi trei suntem aici să scoatem acidul din apa plată.” Cătălin Ștefan Ion aka Cheloo

„O căruță de țărani care au ținut în șah imperii.” Petre Țuțea

„Fiți voi înșivă, nu imitați pe nimeni! Aveți sub picioarele voastre izvoare
de apă vie. Nu invidiați popoarele bătrâne, ci priviți-l pe al vostru. Cu cât
mai adânc veți săpa, cu atât veți vedea ţâșnind mai mult viața.” Jules
Michelet, cărturar francez

„România,oameni mulți, puține mese.”  Horațiu Mălăele

“România, populație multă.Oameni puțini. Câteva mese!” Gheorghe Dinică

“România e singura țară în care succesul nu are succes.” Principesa Ileana
citată de Arsenie Boca

“Omul sfințește locul” - Proverb românesc

Despre PATRIOTISM – Articol de Prof. Univ. Dr. Daniel DAVID 


Patriot până la o limită.
Orice are o limită a suportabilității.

 “Ministrul Românilor de Pretutindeni,Natalia Intotero,a spus, miercuri, că cele mai recente statistici arată că aproximativ 9.700.000 de români sunt plecaţi în afara graniţelor.” Articol AICI 9,7 milioane de români trăiesc în afara granițelor țării, iar 5,6 milioane sunt în diaspora .

Motivele emigrării românilor din punctul meu de vedere : se simt trădați de lideri cu alte interse decât ale națiunii,mentalitatea defectuoasă din RO,răutatea semenilor,chinul de a reuși /eforturi și sacrificii depuse fără randament,furturile care duc la colaps economic,lipsa promovării oamenilor model,umilința,lipsa de educație combinată cu prostia,lipsa locurilor de muncă,birocrația,nivelul de trai/sărăcia,taxe prea mari și multe de exemplu 42.78% din salariul brut se duce la stat mai rămân 57,22% din care se mai scad TVA 19%,9% sau 5% în funcție de ce cumpără fiecare plus taxe și impozite plus taxe de drumuri care sunt vai de steaua lor și accize la combustibili Taxe în RO în comparație cu U.K. ,corupţia la orice nivel şi calitatea slabă a clasei politice fără viziune în permanent conflict de interese. Dacă se va continua așa cât mai mulți români vor pleca definitiv din țară făcând loc altora...

Mesaj celor mai fidele detectoare de minciuni : Faceți niște calcule bine și vedeți pe cine vreți să primiți în România sau să primiți înapoi!
Vedeți cazul lui Daniel Edu întors în România,care a investit toți banii câștigați de el și soția sa în S.U.A., a construit o pensiune Casa Disapora și au  fost nevoiți să se întoarcă în S.U.A. pentru că evident au rămas fără bani și nu puteau să trăiască din ce câștigau pentru că avea controale permanente, deși au accesat programul organizației Repatriot Aici și Aici video
Câți români mai sunt ca el ????





P.S. Cei care credeți că noi românii suntem niște oameni de rahat într-o țară de rahat. Mai puneți și voi mână de la mână,faceți chetă pentru benzină și mergeți să vedeți  țara asta și să stați de vorbă despre orice cu oamenii de prin alte zone.

Semnat > Unu din RO < 



 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s