Botezul din Cozia

Începuse anul două mii nouăsprezece după Hristos. Se făcuse ziua  de Miercuri în a doua săptămână și nu pusesem încă piciorul pe niciun munte de la douăzeci și nouă decembrie anul trecut în Prejba.

Am găsit pe internet o tură pe dealurile de lângă Sadu propusă de  Asociația Tur Alpin “Pe potecile Copilăriei”, am bifat și comentat „Partikip” Nici prin gând nu îmi trecea să ajung foarte departe. Spre seară îmi scrie Rățoiu :
– Cozia la două zile în week-end, cu Dora și cicliștii, dacă vrei. Revelionul întârziaților.

– Hai mă,că nu am mai fost de ceva timp pe Cozia , îmi era și dor de piatra aia.
Consult vremea pe internet, îl sun pe tata care stă sub munte să văd cum e  vremea. Pe internet mă mint că vremea va arăta bine , tata mi-a zis la telefon că nu are rost să mă duc pentru că ninsese recent și  zăpada e foarte mare. S-a făcut Joi , i-am spus lui Rață ce am vorbit cu tata și îmi dă replică :

– Faci cum vrei, eu mă duc oricum.

– Bine vorbim mâine, noapte bună.

Vineri dimineața am sunat la cabană,am întrebat cum e treaba și mi-au spus că se poate urca bine că au mai fost turiști. L-am sunat pe Rață să îi zic că merg și propun să urcăm pe Turneanu.Răspunsul lui a fost prompt, e prea mult de înotat prin zăpada și vedem acolo.  Seara mi-am pregătit rucsacul cu tot ce mi-ar fi fost necesar : steag,frontală,cagulă,izopren,haine de schimb,șosete de lână,două trei lumânari pastile pentru moment romantice și nu numai (aici mă refer la momente de supraviețuire nu morbide), mâncare : acolo două caserole,două sandwichuri,o sticlă de vin pentru revelion,batoane de ciocolată,ceai apă și prafuri energizante pentru sportivi,ceva de prim ajutor,două folii, fașă textilă,ceva plasturi, apă oxigenată,paracetamol,aspirină,magneziu și nelipsita Terapia – Furazolidon pentru momente stânjenitoare de cufureală ca în Cindrel acum câțiva ani când am băut apă nefiartă din zăpda topită.
M-am pus la somn vineri și am dormit neîntors ca mielul până mi-a sunat alarma dimineața la șapte fără un sfert . Am sărit din pat ca ars direct la bucătărie să nu mă mai aștepte,aprins becul ,am pus ceaiul la încălzit și nu am apucat să mă pun pe tron și să trimit un fax ,că am primit apel de la  Rață : – Hai că am uitat să pun alarma să sune mai devreme, în zece minute sunt la tine.
– Bine.
Luai termosul îl băgai ]n rucsac,pusei rucsacul pe umăr,dădui să ies pe ușă și trântii cana agățată de rucsac de tocul ușii la ieșire din casă de răsună ca un clopot pe scară de la mansardă până la parter. În sinea mea m-am gândit: Asta e, sunt obișnuiți vecinii.  Mă urcai în mașină și ne-am oprirăm să alimentăm,să luăm o cafea de la un peco aproape de mine. Am luat cafelele la purtător și am plecat în viteză spre Vâlcea. Pe drum ne-am întâlnit cu un consătean de-al nostru , un vizitiu sărman conducător de BMW care mergea pe ambele benzi ca italienii . Rață i-a dat făcut o manevră și dat o spaimă de ne-a făcut semn cu mâna dacă suntem întregi la creier  🙂 Pe Valea Oltului Rățoiu a intrat în modul cursă nu sport, pesemne că aveam să întârziem nițel dacă nu o călca. În tot acest răstimp încercam să găsesc o muzică mai potrivită până la Brezoi , acolo am putut nimeri ceva bun că în rest am stat numai cu ochii în drum .

Cred că am reușit să ajungem la Mănăstirea Turnu pe la ora opt,opt și ceva. Ne-am pupat puțin, grupat,reorganizat ce mai era de cărat în spinare, (Rață s-a ales cu o oală de metal cu ceva carne de la garniță) am făcut poză și am pornit în forță pe la opt și jumate cam doișpe oameni: Laur cu soția Dora , Alex şi soția Luana (fețe noi în prima lor tură pe munte de aici și titlul Botezul ),Marinică , Gabi, Simona şi Marian, Nae, nea Costică ce veni taman de la Drobeta Turnu Severin și doi defecți în capul mesei : eu și Rățoiu. Atât a fost în forță ,până la prima troiță ,unde unii au mai dat jos ceva țoale să nu transpire. De data asta am fost inspirat și am îmbrăcat primul strat de pe piele din ceva sintetic din cele trei necesare iarna ,care s-a dovedit ulterior a fi alegerea perfectă.

La următoarea troiță unde este ramnificația cu traseul de Păușa am luat încă o pauză mică, unii de țigară alții de respirat ,ceai/sandwich care cum a vrut, apoi am continuat relaxați până la punctul de belvedere. Acolo am prins două trei poze pe un albastru senin parcă pictat de un care mă ungea pe suflet , ce anunta o zi minunată și oarecum blândă. Mi-am făcut câteva cadre în care m-am strâmbat intenționat și apoi alte poze celorlalți de pe piatră. Pentru prima oară de când merg pe munte m-am făcut și infirmier și mi-am dat seama că nu car chiar degeaba chestii medicale după mine. I-am pus  Luanei  și primul plasture după ce am dat cu apă oxigenată pentru o julitură care habar nu am cum a căpătat-o. La izvorul de sub mănăstirea Stânișoara eu am  alimentat și un sandwich ,după care am tăiat-o spre uimirea mea înspre Cascada Urzicii (Gardului) pe sub Colții Foarfecii , șaua Doctorului, stâna Foarfeca – Vârful Cozia traseu nerecomandat de Servicul Salvamont. A fost cândva  marcat cu punct galben pe fond alb.

Pe poteca sinuoasă Rață s-a apucat de tăiat cu maceta câteva crengi ce ne stăteau în cale .

Am ajuns cu toții bine la Cascada Urzicii (Garduri) după ce am urcat printr-un horn cu ajutorul cordelinei aduse de Rață,o porțiune mică pe lângă pârâul Seaca  . Trebuia să mai luăm  încă o pauză pentru ce avea să urmeze mai ales că doi aveau să fie botezați pe munte ,era prima lor excursie pe munte ( mă refer aici la Alex și Lua, ei neavând nici cea mai vagă idee despre ce va urma . 🙂 ) Abia de aici a început greul,un urcuș abrupt prin frunziș acoperit cu zăpadă în unele locuri până la genunchi . Gabi a plecat primul  și s-a descurcat de minune să găsească linia ideală, Răță după el  apoi Dora și eu iar ceilalți ne-au urmat. Am ocolit Cascada Urzicii(Gardului) am urcat și trecut pe lângă Grădina Zânelor și am urcat pe lângă colții Foarfecii unde a început să devină urcușul din ce în ce mai anevoios pentru că zăpada era proaspăt așezată peste celelalte straturi de sub și nu puteam înainta cu toate încercările de a face trepte în zăpadă. După o oră de urcat am luat o pauză de apă și ceva dulce.Am aruncat o privire spre releu și am văzut că viscolea așa de frumos sus încât nu m-am putut opri să nu trag un cadru două.p1200006

Fiind conștient de ce ne așteaptă, i-am mai dat o pastilă de magneziu să o facă jumi-juma cu Alex și ceva băutură energizantă Luanei (ceva de la D&M ) care păreau deja istoviți și am primit ceva bomboane agricole în schimb.

Am bătut pasul pe loc o perioadă de câteva minute bune ,răstimp în care am încercat cu Gabi câteva variante ,el a cuplat 4×4 și a provocat o mică avalanșă de câțiva metri , eu am înotat până la brâu în zăpadă încercând să ocolesc o piatră măricică . Fetele se hlizeau de ispavele noastre. Pe Dora o încercau și sentimente morbide. I-am spus să tacă pentru că nu e cazul azi. Iar coliva cu ditamai bomoboana o mâncasem cu două zile înainte. Printre altele i-am zis și Rățoiului : – Ți-am zis bă să urcăm pe Turneanu ?
A venit și replica : – Ce ești bă așa fricos ?

– Nu sunt bă fricos, că mi se rupe dacă ajung la șase seara sau la doișpe noaptea. Dar nu îmi place să înot în zăpadă.
După vorbele acestea asta am prins o bucată de zăpadă mai tare pe lângă fagi și am urcat cu Gabi până la o altă  piatră unde ne-am oprit că era plină de gheață. Peste coama pietrei era un loc pe unde am fi putut trece dar aveam nevoie de colțari și o cordelină să ne ținem. L-am așteptat pe Rață cu cordelina care a urcat până la noi s-a dus peste piatră și a legat-o de fag apoi am desfășurat-o până jos să urce ceilalți. Am trecut de fag și am început ascensiunea spre șeuța doctorului Petre Măldărescu.

Ajuns la câțiva zeci de metri mai sus de piatră s-a pus pe un vânt cu zăpadă viscolită de vis. Atunci am făcut o filmare să o vadă și cei de acasă să știe că sunt bine. Am așteptat să mai apară câțiva după piatră . Am așteptat zece minute în care simțeam că nu mai aveam răbdare/că mă răcesc așa că am continuat printre câțiva plopi și am tot ținut să mă uit să nu calc pe unde sunt crăpături vizibile la suprafață pe zăpadă , moment în care am zis de lene să nu mă mai aplec și să ocolesc niște brazi. Zăpada era neatinsă așa că am tăiat o diagonală către stânga și mi-a plecat zăpada de sub picioare… Nu am mai apucat să strig avalanșă. Mi-a venit o lopată de zăpada în piept, am întins mâinile și mi-a stat inima în loc, cam cinci sau șase metri m-a dus în jos în două secunde și ca printr-o minune Dumnezeiască s-a oprit în copaci . Eu eram în picioare în zăpadă până la piept cu un plop la doi metri lângă și cu Dora ce îl ținea în brațe ca pe colac de salvare.  Dora a strigat că e avalanșă ,când eram în coborâre cu spatele, și s-a oprit în acel mesteacăn . Mai jos de noi era Lua în zăpadă până la piept pe marginea pietrei ,Alex i-a întins un băț să se apuce de el ca să iasă de acolo. Gabi era mut mai jos de Dora . Două trei secunde am fost în revizie tehnică .Am verifcat , era totul bine, nici măcar o zgârierură. Mă gândeam să mă duc în jos la ea dar și că poate se mișcă din nou zăpada și poate pică și mai mult în jos. Așa că  m-am agățat de copac și am așteptat acolo câteva minute să iasă. Dora era vizibil speriată,aoprape panicată. Ne-am uitat în jur. Eram toți. Am purces iar în sus pe valea abruptă , însă de data asta cu grijă și  morcovul cu tot cu familia și neamul lor de iepuri să nu mai plece zăpada la vale.  Mi se părea că toată zăpada e sensibilă și iar stă să plece. Creierul îmi intrase în alertă timp în care mă tot gândeam : Pfiuuu, Mamă ce era să o comit… Numai după o pățanie ca asta te apucă iar pofta de viață. L-am lăsat pe Nae în față și pe Gabi pe lângă mine încercând să îl dirijez. La un moment dat, nu mai era marcaj ci doar zăpada spublerată de vântul ce scotea vuiete și șuierături teribile printre ramurile copacilor ,  stâncă în dreapta, stâncă în stânga și o vale  lată de zece cincisprezece metri , plină de brazi și fagi subțiri ,care se îngusta spre vârf. I-am spus lui Nae să îi așteptăm să vină și Rață că nu mai știu sigur culoarul. După un minut de așteptare în care Nae s-a dus în recunoaștere spre stânga,m-am întors cu fața către vârf și îmi părea ceva cunoscut. Nu am mai ținut cont de frig , vânt și ce pățisem mai devreme.
Mi-am zis : Trebuie neapărat să ajung în poieniță ! Am tras ultimele cinci minute tare și am auzit din spate pe Costică strigând : – Ține drepta pe lângă stâncă. Dar unde să țin dreapta? Erau niște crengi dese pe acolo și  nu aveam cum să trec.Totuși m-am sforțat să ascult și după încă cinci metri de mers pe zăpadă cu gheață ,sprijinit vajnic în bețe am pus piciorul pe șeuța doctorului. M-am uitat în jos , pe alt horn veneau și restul din trupă. M-am închinat și m-am așzat pe izopren unde i-am așteptat. Atunci mi-am adus aminte că în vara anului două mii șaptesprezece era să fac cunoștință cu un urs prin aceeași zonă.  Am sorbit cu nesaț două guri de ceai cald din termos și am aprins o țigară după zeci de încercări apoi i-am dat și nu nea Costică de la țigara mea un foc. În timpul ăsta Rață făcea planul pentru ce avea să urmeze iar eu cu nea Costică făceam procestul etapei. Mă nene nu știu de ce ne-a adus Rață pe aici că am făcut vara traseul și e greu, dar acum ,lucrul e bun facut.
– Nu știu nici eu, mai ales pentru începători… Hai că voi sunteți mai antrenați și cunoașteți locul…
Când a apărut, i-am zis lui Rață să facem cumva ca de aici să repetăm traseul din vara lui  două mii șaptesprezece. A zis că e prea greu și a căutat un horn , însă fără succes așa că am trecut prin portiță . Portița e o ieșire prin stâncă marcată cu punct galben pe fond alb pe unde încape un singur om fără rucsac în spate și poate trece doar aplecat. Am trecut , Rață apoi stătea să ajute să ieșim pe brânc și să ne ia rucsacii, După asta ne-am organizat puțin pentru ce urma . Am imortalizat  încă un apus superb apucat în viață.

p1200036
Mi-am montat frontala, din mers am molfăit o ciocolată ROM pentru senzații tari românești. Mănușile mele au pocnit înghețate când am băgat degetele în ele. L-am întrebat pe Rață de mănușile în plus agățate pe rucsac și mi le-a dat crezând că cele care le avea în mâini erau uscate. La ieșirea din pădurea de pini ne aștepta o altă supriză mișto. Defapt eu văzusem de jos cu câteva ore înainte că era viscol sus pe creastă dar mă așteptam să se fi terminat . Însă nu aveam parte de două minuni în aceeași zi. Bătea vântul așa de frumos și tare în rafale  încât am m-am oprit și m-am decis să îl filmez. Îmi era tare jale de mânile mele , dar tot am filmat. În fața mea erau toți , unii ajunseseră deja la stână ,dar Lua și Alex rămăseseră în urmă și habar nu aveam de ce. Am ajuns în dreptul ei și am constatat că ea avea chef de mătănii pe vreme aceea. Mie îmi înghețase partea stângă a feței de la zăpada viscolită și începuse să mă furnice. Îmi venea să îi zic : Stai frumos drept că nu e cazul aici , dar nu m-ar fi auzit la ce vuiet era atunci și nici nu ar fi prins gluma. Cred că era cu moralul scăzut tare. Mai că îmi era frică să nu o ia vântul ,așa că am am mers în dreapta ei până am ajuns la stână. Restul trupei era pe lângă stână și am decis să luăm o pauză de cinci minute să ne strângem hainele pentru ultima șarjă. Ceilalți nu au vrut și strigau la noi să mergem, așa că am rămas eu cu nea Costică , Lau , Lua , Alex în cabană să ne îmbrăcăm cum trebuie. Am îndopat-o pe Lua cu jumătate de ciocolată amăruie 80% cacao , i-am dat un capac de ceai cald din termos, după ce ne-am luat cagulele și mănușile am ieșit afară.

Aici a început munca de convingere: Hai că nu mai e mult!  Hai că poți ! Faci un pas la două secunde ,pui bețele puțin în spate și te ajuți de ele , înfigi bine vârful bocancului în zăpadă să ai sprijin și urci ,că te mai ajut eu. Tot hai și hai zeci de minute.

– Nu mai pot deci mă lasă picioarele…

– Hai că uite balustrada de la releu (releul nu se mai vedea de viscol)

-Vai ! Dar nu mai pot și iar mătănii. Care balustradă ? Că eu nu o văd …

-Hai că poți mai avem maxim o zece minute ! Noi urcam de două zeci de minute bune.

– Uite balustrada de la drum .

– Unde ? Așa ai zis și acum treizeci de minute. Atunci am crezut că i se taie orice urmă de putere și i-am arătat. Uite balustrada și stâlpul reflectorizant, mai sunt cincizeci de metri.Am tot împins din spatele ei în rucsac și a reușit să mai stoarcă ultimii stropi din baterii încât a trecut pe drum . În spatele meu era Lau și când am trecut de balustradă am dat cu raza frontalei în drum spre releu și l-am văzut pe nea Costică . Am urlat la el de câteva ori și nimic. Am căutat în grabă fluierul, m-am pus pe suflat și nu m-am oprit până nu a stat pe loc. Am mers câțiva metri către el și am strigat : – Ce cauți nene acolo ? Hai aici ! S-a întors din drum. Am răsuflat ușurați . Lau a fugit către cabană. Eu l-am așteptat pe nea Costică și m-am uimit singur că aveam o stare bunicică încât mai aveam chef de filmat .
S-a întros și Rață în fugă fără rucsac cu sufletul la gură .

-Mai e cineva?

– Hai că suntem toți bine Am închis eu traseul l-am luat și pe nea Costică că mergea la cabană la releu .

Intrarea în cabană am făcut-o după ce am mai făcut un proces al etapei cu nea Costică, remarcând ce curățenie era în fața cabanei și ce greu a fost traseul.

Ora sosirii 18:45.
În sala de mese plin ochi , ai noștri ca brazii cu mucii pe piept erau la masă lângă sobă.Restul se uitau la noi de la celelalte mese ca la ursari. Luând contact cu atmosfera in interior,mi-a crescut instant procentajul la “baterie” în timp ce îmi făceam planul cum să fac să încălzesc mâncarea ce o aveam în rucsac. Am dus mâncarea la încălzit în caserolă la bucătărie ,Dora mi-a spus că a comandat și ciorbă . – Nu-i problemă, mănânc tot !  A venit ciorba. Măi frate ,nu am mâncat-o, adică am mâncat bucățile și am băut restul,așa de foame îmi era . Am mai mâncat și jumătate de caserolă de paste cu carne și aveam de gând să mai bag și spanac , dar nu mai era loc de vin …. Așa că am lăsat spanacul deoparte. Alex și Lua m-au invitat să mănânc din ce au adus ei că nu le mai cară și în jos și am gustat dintr-un salam bun și niște slană.  Am băut o cană de vin fiert , apoi am deschis sticla de vin adusă în spinare și am dat să guste cui a vrut.Au mai venit pe rând glume ,bancuri. Mi s-a părut că l-am văzut și pe Ioan Stoenică ce are emisiunea : „Pe poteci, spre inima ta!” El era așa că m-am dus și am făcut cunoștință cu el ,apoi m-am pus din nou la masa mea și am mai stat de povești până pe la miezul nopții până s-a mai fiert un vin, o tuică a trecut timpul așa repede fără să simțim până când ne-a dat afară cabanierul din bar . – Hai fiecare la camera lui !

Acolo cred că mi-a venit ideea cu piatra care prin viu grai,a calătorit de la mine la Marinică , la Dora apoi la Rață. Care piatră ? Vă voi povesti mai încolo…

Ajunși în camere ne-am pus care cum am avut loc la somn.Eu m-am trânit în pat și cred că m-am mai răscolit de cald prin pat noaptea. Rață avea chef de dume și cred că a rămas la taclale cu cineva timp în care am luat somn.

Dimineața m-am trezit cînd am auzit soneria de la telefon , o uitasem la șapte fără un sfert. A oprit-o Rață crezând că e a lui.

Mă apăsa vezica  și mă colocotea stomacul rău de tot așa că nu am mai rezistat și am dat buzna afară din cabană. După ce am văzut că încă nu răsărise soarele pe cer și îmi făcusem deja înviorarea, am zis că e musai să prind un răsărit. Așa am făcut și m-am întos după camera foto. Nea Costică era deja în fața ușii cabanei unde fuma și i-am zis să mergem să îi arăt ceva frumos. În fața releului  de televiziune am așteptat să apară soarele,unde am imortalizat un răsărit pe cinste.

Ne-am întors fericiți la cabană , ziua se anunța cu vreme frumoasă . Am servit micul dejun , am mai stat de vorbă despre cum a fost în camere cald/frig , băut câteva ceaiuri. Venise timpul pentru plecare , cam toți ceilalți turiști coborâseră deja, așa că trebuia să ne cărăm și noi cu toate că unii după botez aveau crampe musculare și moralul franjuri. Au coborât care cum au putut pe picioare. mai pe burtă mai pe spate .
Mi-a fugit și la coborâre zăpada de m-am oprit într-un brad mic. Am mai făcut o poză la colțul lui Damaschin și apoi am coborât cu ajutorul cordelinei aduse de Rață cablurile fiind inutile și prea aluneacoase. A urmat un mic popas la băncuță și la Stânișoara prilej cu care am mai făcut o poză de grup și una cu măgarul care venea la mine să îi dau ceva de mâncare.

Am ajuns bine la Turnu,unde  a aprins câte o lumânare cine a vrut. Am mai făcut un popas mic la o ciorbă și ceva pe lângă . Rătoiu își luă ciolan cu fasole . I-au adus un ciolan pe cinste dar nu l-a mai puut hali așa că l-a împărțit cu mine și cu Alex. La plecare oamenii aveau chef de glume și se uitau cum se chinuia Lua să se ridice de la masă. Eu aveam chef de altele și m-am pus pe făcut genoflexuni în fața restaurantului. Cam asta fu tura de pe Cozia cu botezul . Ne puparăm și fiecare cum a venit.

Pentru Alex & Luana felicitări ! Eu când mi-am luat botexul nu am mai putut urca până la etajul patru, după zece minute de plan făcut m-am ajutat de balustradă cu mâinile. Mulțumiri pentru invitație și pentru participarea tururor.

Piatra

Pe drum spre Sibiu Rață îmi zice : Bă să vezi ce îi făcurăm lui Alex. I-am pus la mașină o piatră în rucsac să creadă că a cărat-o tot drumul .

Bă ești defect !!! Asta povesteam eu aseară cu Marinică și Dora că ar fi o glumă bună,dar nu mă gândeam  să îi faceți lui bucata. O să leșine de nervi când o vede la București ori o va pune la coleție în vitrină. Asta se întâmpla  în timp ce goneam spre Sibiu și  ascultam melodia de la Bucovina – Mestecăniș și admiram Cozia de pe Valea Oltului :
Cântare munţilor cărunţi,
care cu-a lor creste sprijină cerul
Şi-a lor codri neumblaţi –
tainic leagăn unde ne-am născut.

Bucovina – Spune tu , vânt

Spune tu, vânt înghețat, pe unde ai fost, pe unde-ai umblat
Prin codrii goi, pe munți și pe văi, pâraie-nghețate sub sloiuri turbate
Dacă-ai vazut pe unde-ai trecut, urme adânci, săpate în stânci
Pe creste iernite în ape-oglindite, poteci neumblate să ducă departe.
Cum zbori tu ca gândul și-nconjuri pământul, şi treci peste mări, pustiuri și zări
Nu-mi afli pierit, dorul cernit, cu dorul în gând nu-mi aflu mormânt.
Spune tu, vânt înghețat, pe unde ai fost, pe unde-ai umblat
Prin codrii goi, pe munți și pe văi, pâraie-nghețate sub sloiuri turbate

4 thoughts on “Botezul din Cozia

  1. Pingback: Muntele care ne unește – Cozia la bocanc 2019

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s